cântăreț
: cantaret
Étymologie
- De a cânta « chanter » avec le suffixe -ăreț.
Nom commun
| masculin | Singulier | Pluriel | ||
|---|---|---|---|---|
| cas | non articulé | articulé | non articulé | articulé |
| Nominatif Accusatif |
cântăreț | cântărețul | cântăreți | cântăreții |
| Datif Génitif |
cântăreț | cântărețului | cântăreți | cântăreților |
| Vocatif | ||||
cântăreț \Prononciation ?\ masculin (pour une femme, on dit : cântăreață)
- (Musique) Chanteur.
Un cântăreţ cântă cu vocea, un pianist cântă cu pian
- Un chanteur chante (avec la voix), un pianiste joue du piano.
- Poète.
- (Argot) délateur, balance.
Variantes orthographiques
- cîntăreț, orthographe antérieure à la réforme de 1993.
Dérivés
- cântăreț de operă
Synonymes
- cântător
- gurist
Références
- DEX online – Dicționare ale limbii române, 2004–2025 → consulter cet ouvrage