Irre
Allemand
Étymologie
- substantivation de l’adjectif irre (« fou »)
Nom commun
| Déclinaison forte | |||
|---|---|---|---|
| Cas | Singulier | Pluriel | |
| Masculin | Féminin | ||
| Nominatif | Irrer | Irre | Irre |
| Accusatif | Irren | Irre | Irre |
| Génitif | Irren | Irrer | Irrer |
| Datif | Irrem | Irrer | Irren |
| Déclinaison faible | |||
| Cas | Singulier | Pluriel | |
| Masculin | Féminin | ||
| Nominatif | der Irre | die Irre | die Irren |
| Accusatif | den Irren | die Irre | die Irren |
| Génitif | des Irren | der Irren | der Irren |
| Datif | dem Irren | der Irren | den Irren |
| Déclinaison mixte | |||
| Cas | Singulier | Pluriel | |
| Masculin | Féminin | ||
| Nominatif | ein Irrer | eine Irre | keine Irren |
| Accusatif | einen Irren | eine Irre | keine Irren |
| Génitif | eines Irren | einer Irren | keiner Irren |
| Datif | einem Irren | einer Irren | keinen Irren |
Irre \ˈɪrə\ masculin et féminin identiques
Prononciation
- Allemagne : écouter « Irre [ˈɪrə] »